Primul termen în dosarul lui Tăriceanu. „Nu recunosc acuzațiile și nici nu le înțeleg”

Publicat: 14/03/2017, 12:07

„Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc și nici nu le înțeleg. Doresc ca judecata în cazul meu să se desfășoare după procedura obișnuită”, le-a spus Călin Popescu Tăriceanu judecătorilor. Magistrații au decis ca la următorul termen, stabilit pentru 11 aprilie, să fie audiat.

„Nu am să intru in detalii decât atunci când o să fiu audiat. Declarația domnului Ponta ați văzut-o că este publică și cred că este destul de edificatoare și nu conține nimic incriminatoriu”, a spus președintele Senatului după ședința de judecată.

Avocatul lui Tăriceanu a precizat că nicio declarație din dosar nu este împotriva clientului lui, menționând că dosarul este „o mistificare a DNA Brașov”.

Procurorii DNA Brașov l-au trimis în judecată în iulie 2016 pe președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, alături de acesta urmând să fie judecat pentru mărturie mincinoasă și Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declarațiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa.

În cazul lui Călin Popescu Tăriceanu este vorba despre declarația pe care a dat-o la DNA Brașov la data de 15 aprilie 2016, în care „a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre: – retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), – implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare, – actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri”, explica DNA printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Călin Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton „a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Ce se întâmplă dacă țineți pâinea la frigider, de fapt. Efectul la care nu v-ați...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Vlad Pascu își încearcă norocul: Le-a cerut magistraților să fie judecat din nou în arest...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
O furtună văzută din spațiu arată ca „o meduză uriașă”. Cum este explicat fenomenul rar?
×